Despre tehnologia GPS
În funcţie de furnizorul de servicii wireless, este posibil ca această caracteristică să nu fie acceptată.
Puteţi utiliza tehnologia GPS de pe dispozitivul BlackBerry® pentru a obţine locaţia dvs. prin GPS şi pentru a utiliza
aplicaţii şi servicii bazate pe locaţie. Aplicaţiile bazate pe locaţie pot utiliza locaţia dvs. prin GPS pentru a vă furniza
informaţii, precum direcţiile de deplasare.
Dacă dispozitivul dvs. nu are un receptor GPS intern sau furnizorul dvs. de servicii wireless nu acceptă servicii
bazate pe locaţie şi doriţi să utilizaţi tehnologia GPS, puteţi asocia dispozitivul dvs. BlackBerry cu un receptor GPS
compatibil Bluetooth®. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi furnizorul de servicii wireless.
Dacă dispozitivul este conectat la o reţea CDMA şi efectuaţi un apel de urgenţă sau dacă dispozitivul este în modul
de revenire cu apel telefonic de urgenţă, este posibil ca un operator de urgenţă să poată utiliza tehnologia GPS
pentru a estima locaţia dvs.
Notă: În caz de urgenţă, oferiţi întotdeauna operatorului de urgenţă cât mai multe informaţii posibil. Utilizând numai
tehnologia GPS este posibil ca operatorii de urgenţă să nu poată estima locaţia dvs.